Viile

Via lui tati

Via lui tati este prima vie din custodia familiei și cea în care am copilărit și unde am început să mă joc cu darurile Naturii. Are cea mai mare varietate de soiuri. Pe primele trei rânduri, sunt și cele mai bătrâne. Regăsim aici: Riesling Italian și de Rin, Muscat Ottonel, Fetească Albă și Regală, Chasselas Dore și Rose, Iordană, Ardeleancă, Pinot Gri, Traminer Roz, Băbească Neagră, Fetească Neagră, Burgund Mare, Cabernet Sauvignon. Câteva sunt din perioada post filoxerică, altele sunt înlocuite de tatăl meu, prin anii ’80 – ’90.

Ultimele două rânduri, puțin mai scurte, sunt plantate prin 2000, unul de Merlot, pentru mine și unul de Chardonnay și Cserszegi Fuszeres, pentru fratele meu Adrian. Cam 12 Ar în total.

Via de la beci

Șase rânduri de vie, patru de Fetească Neagră, pantată în 2010 și două mixte, unde regăsim Riesling de Rin și Italian, Fetească Albă și Regală, Chasselas Dore și Rose, Muscat Ottonel și Muscat de Hamburg.

Unele vițe au chiar și peste 80 de ani, altele au fost deja înlocuite. În total însumand o suprafață cultivată de circa 8 Ar, din totalul de 50 Ar al proprietătii, care se află doar în foșosința noastră.

Via Mea

Via mea are cinci rânduri a câte 55 de metri, plantate de către mine și tatăl meu, înainte de 2000, pe vremea vechiului proprietar. Ca soiuri avem : Fetească Albă, Muscat Ottonel, Cserszegi Fuszeres și Muscat de Hamburg. 

Din 2014 se află în proprietatea noastră, în 2016 am sădit un rând nou cu struguri de masă, Moldova, iar în 2020 alipind un teren am mai pus alte nouă rânduri de Negru de Drăgășani.

Via Mare

Via Mare are în compoziție preponderent Tămâioasă Românească și Fetească Neagră, întrerupte de un rând de Moldova la mijloc. În partea din spate a parcelei de 40 Ar, se află 100 de butuci de Sauvignon Blanc și 120 de Negru de Drăgășani. În total 46 de rânduri.

Via lui Săcăleanu

Parcelă luată în arendă, cu plante ajunse la maturitate, între 15-30 de ani.

Întâlnim soiuri dintre cele mai variate în arome și culori: Cserszegi Fuszeres, Muscat Ottonel, Fetească Albă, Pinot Noir, Merlot, Cabernet Franc și Cabernet Sauvignon, Burgund și struguri de masă, Muscat de Hamburg, Tereza, Nero, Italia și Favorit. Pe cele 20 Ar sunt 7 rânduri de aproximativ 180 de metri.